eram rari între clipe
ape ironice străbăteau numai nopți
prea puțină apă mi-era inima
eram aer să pier încet în tine
lăsam rochia-ncruntată
rotită sâmbăta-n-lăuntrul palmelor tale
plecai aiurit într-un con de lumină
mângâiat mereu
ca pentru ultima oară

nu mai ești la aceeași țigară
îți arzi femeia la braț pe alt bulevard
castani șușotesc despre voi
nu mai auzi ploaia nebună
în care-așteptai o apariție-n doi
șiroaie-amintiri îți inundă
uneori somnul pierdut
alteori aceeași mână iar nesărutată
ca pentru o primă întâlnire
neterminată