Vară pustie macină gânduri albe
În negrul impas al căderii viscerale
De văi mărginite în ele însele.
Popas al vieții pe cărări nebătute de pasul
Ființei omenești în sublime desfătări deșarte...
Scântei de tragic urcă-n abis coborând pe
Valuri străvezii de nisip umed de lacrimi.
Minte sumbră asudată de minciuni in nepăsare
Se desfășoara treptat proiectând un film imaginar.
Se cațără pe ea, ca niște himere de soartă,
Întâmplări măsurate de nevoi firești.
Un gol cald învăluie sufletul într-o
Pojghiță unsuroasă de praf de mucegai.
Îl străpunge, îl taie și-l cuprinde printr-un
Văl mirific, neatins de izolarea extrapamantească
A figurilor de ceară croite de mintea omenească.
Vise aburinde se usucă pe ochiul subțire împăienjenit.