ninsoarea constiintei


ninge peste cimitir si cruci
si zapada este neagra,
mortii nu au cum sa vada,
caci sunt deformati si reci.


ai plecat pe-o cale lunga
in sicriul tau de nea,
fulgii n-au cum sa te planga,
soarele...nu te mai vrea.


esti lumina fara flama
tu esti plansul firii mele,
iar cadavrele te-aclama
caci...esti noua printre ele.


maine este parastasul
vesnicei mele uitari,
martor e iconostasul
tainicei noastre iubiri.


lumea invitata va fi muta si urata
vinul...plin de mucegai si masluit,
tu vei plinge in mormint, curtata
de mine...vesnicul iubit...


dar asteapta-ma cuminte
in cavoul nostru putred
si gindeste-te la mine...
sau la drumul nostru neted
care duce-n nemurire,
prin speranta si-amagire...!