ma credeam printul caprelor negre
cand printre stanci alergam
impreuna cu ele..


cand cu dintii zmulgeam
pofticios
flori de colt....
o faceam pentru ca-mi era de folos
frunzisul acela zemos...

Intr-o zi...
un vanator a-mpuscat
capra mea cea mai draga...
si p-aceeasi carare...
a fost amendat,
si a pus-o razand la frigare...

si de iedul flamand am fost intrebat...
cu un planset tacut ce-aducea a urlat:
"de ce mare print...
n-ai sarit sa-i iei beregata in dinti?..."


n-am putut sa-i raspund, desi palid de furii,
ca de fapt eu sunt om...
nu monument al naturii.....