De ce Apolinicul iubesc?
Statui de fildeș cu ochii de azur?
Și rochii lungi, mătase verde, ce foșnesc?

Cerceii rubinii, pe fragedul contur
Al urechiușilor, mici scoici de catifea,
Roșii îmbobocind, sunt oare-aievea?

Buclele ondulate, ca roua șerpuind
Pe liliacul parfumat și somnoros
Când dimineața, geana-și fluturând,

Își limpezește chipul aburos?
Și umerii marmoreeni, senini,
Dulceața blândă revărsându-și, plini?

Privirile curate, limpezi, tremurânde,
Strelicărind ca stelele pe cer?
Din reci abisuri coborâte-n unde

De raze argintate; de ce mai sper?
De ce, iubită, sublimă puritate,
Mă chinui ca un orb, tânjind spre moarte?