nu este pentru prima oară când
mă bântuie senzația că nu am ce căuta printre oameni
înstrăinarea are uneori miros de ziare arse
și de fapt divers pudrat cu indiferență
alteori nu este decât o stare călduță
în care mă retrag când obosesc de prea multă viață

vă privesc gesturile sincere sau fățarnice
încercând să descifrez codul culorilor
din cuvintele voastre
câte o dată am impresia că toate
aceste vorbe
au ochi și inimă
propria lor personalitate ca o șaradă
prietenoasă cu unii dușmănoasă cu alții
rezerve de sensuri care îmi alunecă printre degete
de fiecare dată

vorbesc încăpățânat cu aerul care mă învăluie
iar frazele mi se dizolvă în cele patru zări
vocale și consoane disparate fac de zece ori
înconjurul lumii înainte de a se întoarce
ca un bumerang și de a mă lovi în frunte
însemnându-mă cu deșertăciune

prea mic pentru un vers atât de mare
mă strecor printre voi fără umbră
din ce în ce mai transparent
din ce în ce mai dincolo de mine însumi
construindu-mă și reconstruindu-mă
din plexiglas
și visând că poate
într-o zi
am să mă rescriu măcar sticlă de murano
cât mai departe de nisipuri