Ce tristă e venirea unei noi dimineți
Când nemurirea noastră e o nimica toată
Și nu ajungi să afli în o mie de vieți
Ce ai putea să știi murind numai o dată.

Mă mai trezesc din somn în miez de noapte
Că una peste alta nici nu știu cine sunt,
Mă-ntreb de unde vine nisipul de pe pleoape
Și dacă speranța e numai un cuvânt.

Nori negri stau pe strada mea și plâng
Cu lacrimi mari și dese, pline de amar,
Norocul meu atârnă de-o ramură în crâng,
Visul meu dulce devine un coșmar.

Zăresc acum o-ntreagă nebunie
A început să plouă, să fulgere și tună,
Și cred că lumea toată a dat în isterie
Văzând cum se începe în hohot o furtună.

Dezmeticit din vise mă uit pe geam afară
Zăresc oameni cu fețe și cu priviri senine,
Sunt bucuros că soarele mai poate să răsară
Și îmi dau seama că plouă doar în mine.