să nu mai îmi scrii poeme decît din val în val
am făcut eu pact în alb cu vîntul
mi-a promis mersul cuvintelor spre nord
va spulbera el mai departe fiecare celulă polen din mine
nu mai încap în vîrtejul zilelor versurile răsfirate de peștii săgeată


iubite nu mai știi să mă scrii nici pe brațele țărmului
mi-au spus bătrînii vine o vreme cînd uitarea se face pîinea cea de toate viețile
părăsirea are gust de vin negru și te îmbată dorul ca o șampanie răsuflată


știi că eu nu plîng urma ta am obosit într-un căuș de apă
am abandonat hohote de rîs în gările tale pierzînd trenurile
oricum sunt atîtea inundații în sud și marea este iar tulbure de fluvii descătușate


în timpurile astea iubite nu se mai face dragostea
cred că mîinile s-au înfundat în nisipuri prea mișcătoare
ori poate doar sufletele au ajuns mult sub nivelul mării
încercînd să deverse atîtea dureri nepermise
așteaptă-mă pe alt țărm fără numele meu înscris permanent