Toti sunt pusi ca niste stalpi sa sprijine cerul
Totodata orbi de stralucirea soarelui
Dar mint ca vad in sufletul tau
Doar mint ca sa-i vada si cerul

Si uita care le este menirea, de ce?
Nici unul nu stie sa se supuna, dar vor sa conduca
Stapani doar al propriilor vise neintelese
Nu stiu nici macar daca sunt color visele lor

Unul cate unul cad stalpii si soarele apune
Intr-un iad mai cald decat o flacara de lumanare
Unul cate unul cad toti intr-un vis adanc, etern
Speranta dispare si intunericul domina etern