am deschis în mine o trapă o capcană
pe unde se prelinge dinspre afară
doar respirarea zilei

mă delimitez astfel de lume prin zăbrele aurii
pot să-mi cern firea să-mi diluez sângele
să înghit lumina în oasele mele de sticlă
și apoi s-o redau
mai ales s-o redau reflectând femeile
toate femeile care urlă a mine în mine
cele mute cele slute cele reci
cele bărbate și cele inventate

sunt răsfățată-n albastru îmi permit
toane mofturi și lunecări pe nervuri de frunze
câteva tăieri de capete ale zorilor
felii de nori mestecate-ntre mese
plonjări peste gâtul cometelor

pălmuiesc cu vântul obrazul care uită să respire
îngenunchez cu ploaia caii mândri ai ieșirilor din fire

- locuiesc în palma unui zeu -
am norocul ca fruntea lui să-mi fie singurul cer
iar clipirile pleoapelor - singure stele

nu privesc niciodată în jos înspre adânc înspre înapoi
amețesc numai la gândul că orice zeitate
- bună sau rea -
are șireturi pe care le dezleagă periodic

tălpile lui aduc noapte în lume
cu tot cu blesteme
cu tot cu minune