Gri e cerul, ca de plumb,
Și plumbul îl simt în mine,
Neagră e noaptea de iarnă,
Și iarna m-apasă în suflet,
Albă și rece-i lumina de lună,
Iar gândul meu de-o rază se spânzură
O noapte de iarnă mă-nvăluie
Tăcerea-i asurzitoare și frigul suprem
Ce sfântă e noaptea pustie.

Și totuși e iar diminetă de iarnă
Din negru și gri e doar alb
Albi sunt copacii, casele și timpul
Albu-i ascunde pe toți,
E pur și simplu, e rece și sfânt
Mă cuprinde încet ca pe-un prunc
Aici n-am să plâng.

Negre sunt doar schițele vieții
Fantome de lucruri și timpuri
O lume pustie și albă
Mă-nvăluie fără cuvinte,
Și m-afund în cadrul intact
Calc pe omătul virgin
Merg spre visul uitat
Intru într-un spațiu atât de curat,
Alb și vrăjit noaptea de-o rază
Și o lună ca astru și pavază.

Trăiesc într-o iarnă a lumii
Cu locuri pustii și forme de oameni
Cu visuri legate în lanțuri de gheață
Cu lumini firave, furate din soare.

Iubesc această iarnă pustie
Cu negrul său cutezător
Cu albul său rece
Și griul său apăsător.
Iubesc acestă iarnă pustie.