printre mesele mucede
pe care vinul (roșu) se schimbă la față
trece un pescăruș șchiop de o aripă
sau poate de un orizont
poate că nici nu e pescăruș
ci aerul vagabond
cerșește bețivilor suflet

cineva i-a legat de coadă un cuib
se sperie de sine
teatral sau sincer – cine poate spune?
ține gheara întinsă către mine
de parcă
ar vrea să îi pun pe suflet un inel

dar tu ești al nimănui gândesc
pliscul tău nu a ciugulit înserarea
încă mai salivezi
de poftă
când diminețile miros a colivă
și grâul se umflă nemăsurat

el sare pe masă și linge vărsăturile
îmi vine în minte că am greșit
când am gândit despre cârciumar
că e nesimțit
mizeria hrănește păsările cerului
s-ar putea
să fie pur și simplu om bun

mă ridic și cer o mătură
ca un hocheist îmi conduc umbra
printre mese
înscriu în rafturile unde sticlele
începute
îmi dau de-nțeles că nimic nu-i
destul

sunt scos în șuturi la poartă
(ce puțin timp este bun omul bun)
pescărușul vine
mi se așază pe coapsă ziarele
de a doua zi anunță
că un poet a adus pe lume un pescăruș

uș! uș! nascu-te-n altă parte
că ne faci de râs pe-amândoi
nu se supără
nu pleacă
scoate un inel de sunet
și mi-l pune pe inima întinsă
ca o gheară

pucul încă zboară
și sparge în oameni dimineți