Mi-e umbra-mbătrânită
Cu riduri de-amintiri,
Pe-un zid stingher vopsită,
Ferită de priviri.

Într-un cotlon de suflet
Destăinuiri revarsă,
Cu de prea-plin răsunet
De dragoste ne-ntoarsă.

“Iubesc Lumina albă
Să-mi mângâie suspinu
Și din scântei o salbă
Să-mi împletesc continuu.

Să îi sărut perenu-i
Joc bucuros de raze
Și ochii ei ingenui,
De strălucire - oaze”

Cu-nțelepciune vântur
Dorințele-i nebune
Dar umbra mi-este flutur
Gonind spre-adânci genune.

Și-n suflet stă la pândă
Cu-a sa dorință sumbră,
Lumina să patrundă
Făptura sa de umbră.

Cu remușcare-ascunsă
Deschid din ușă-o clipă
Și brusc o văd străpunsă
De-a morții rece-aripă.

Dar dragostea-i se simte
Și mulțumind, suspină,
Cu ultime cuvinte:
“Eu am văzut...Lumină!”