sau cum așteptam să se desprindă
soarele cel încleștat în capilare,
o căpușă dilatată, o pălărie incomodă,
apăsată cu multă ambiție malițioasă
peste creștetul meu, căci era amiaza
sau noaptea comprimată- o știam în mine
fiindcă era o liniște hidoasă pe care
doar patrupedele o valorificau,
multiplicând-o în somnul lor unanim.
Și mai știam că amiaza îmi părea mai lungă
decât noaptea tocmai pentru că durează mai
puțin, dar tot nu găseam cleștișor pentru
căpușa din capilare.