se întâmplase să fie așa

tu să strigi
și el să aștepte
tu să taci
și-n el să afli
ecoul

...deasupra plajei
un nor călător
se făcu vapor...

noaptea se-nfioară ca marea
din spuma ei
valuri de întuneric
stropesc stelele

fluier dintr-un solz de pește și albastru de azur
dând de-a rostogolul clipa-n nod de adevăr și pur
din tridentul imposibil a-nflorit o păpădie
chiar din punctul de-mpăcare lui ce-a fost cu ce-o să fie

călare pe-un măgar
cu o bilă și-un pahar
personajul meu
își făcu dispariția

e sărbătoarea nucului
jertfa frunzelor

în pogorâre
tata muzelor ia chip de flacără
deschidere de cer
de taină
și
mister

am jertfit așteptările deșarte
m-am așezat undeva deoparte
la mine a venit nucul
și m-a întrebat...
apoi și-a întins spre mine
ramurile de jos
și mi-a zis:
te rog, taie-le!
și tu? l-am întrebat eu
și nucul a înflorit pe ramurile de sus

când asta
cândva
și acesta când
când orice atunci
picură în acum

peste lac
bătăi de clopot

în aceeași zi înflori măslinul

în dor și din poveste e gândul meu rănit
de veșnicia clipei și arsul asfințit




Constanța, 8 iunie, 2009
(unui prieten plecat puțin)