nu poți greși ascultându-mă
ce facem
unde duc serpentinele,aștrii de fum
jubilezi un răstimp, apoi bate ceasul
vin sacrificii,vin jertfe de sine
întețim agresivi fuiorul poruncilor
viața să pună stăpânire pe tot
cât mai e vreme cât mai e de trăit
nu-i mai vorbesc bărbatului
iată-l acesta știe tot despre sine
construiește poduri prea mici
să cuprindă cerul enorm înroșit
universul
șuierul lumii în vine
nu-i mai vorbesc bărbatului
el s-ar putea să mai fie
n-a lăsat o mână pe fruntea
în care a fost așternut
slăbiciuni a simțirii
când voi călca hotărât
voi dezveli frumusețea și felul deschis
în care pot să mă mișc, să surâd
dezbrăcată de lacrimi
voi privi în oglindă
tulburând imprudent toate culorile
sângelui
râul liber care mă visează
și cheamă demult