broaște țestoase sparg muntele
piatra brutală
șira spinării orașului
vlaga-i monumentală
ar mai fi carapacea atât de ciudată
ca un zid nesfârșit
atârnând de grumaz anotimpuri
plutind imperfect și impar
spulberând pelteaua memoriei
și desigur
asudatele noastre schelete
greu încercate-n leșia progresului
în huma crestată orașul
l-am surprins secerat de dor
din pământ
ciocârlii de beton câte frunze
asaltând direcția vântului
înc-un turn impecabil învelind asedii
pestrițe exoduri
copii,mulți copii
funii și murmurul rufelor domesticite
nu mă-ntrebați de pământ
cine-l vede
flux și refluxul emoției
surpă-n femeia ce vi se pare
sălbatic de îndrăgostită
colina tandreții
în jur nici poveste să fie nevoie
de dragoste ,sporovăială
blândețe ori pace
vânzătorul de smoală înșiră
reclama florilor lui de asfalt
tot altele strada
eu port povara
un cuib de ciment
inima rândunică de praf