primește-mă în casa ta de lut
zdrențuită de cartușele timpului
bătută de vânturi năpraznice
trimise de cine știe cine
în fiecare zi
în fiecare ceas
dă-mi voie să-ți oblojesc rănile
să-ți vărui fațada
să mai rupem buruiana
crescută la încheietura inimii
știu că timpul
mușcă ca un flămând din noi
până ne va rămâne doar osul
fără puterea de-a merge
singur la groapă
dar să nu te miri
semne rămân și în piatră
mai bine am pune totul într-o batistă
să ai pe drumul ăla
nesuferit de negru
mi-ar fi și mie mai usor
să îi dau roată
să mai repar câte ceva
din sufletul-pârloagă

deschide-mi și
lasă-mă să-ți fac curat
vreau să fiu
femeia de serviciu a sufletului tău