Rămas singur la ceas de amurg
descifrez fumul răstâgnit în piatra arsă
de amnarul copitei,
duel nesfârșit între gând și cuvânt.

Sub grindina din sprânceană
iubitele devin cioburi de umbră
pe partea nevăzută a ochiului.

Vântul vânăt, cu fluierul de os
taie cărare prin inima mea,
clipa, în vârful picioarelor
pleacă la culcare.