Apăsarea mă mușcă de piept
Și îmi pătrunde în ochiul drept,
De unde îmi înfășoară privirea
Într-un ghem de lucruri ce-i sunt realității ivirea.

Gust plictisul condimentat cu clipe moarte
Și mă arunc cu totul în lumea virtuală din carte,
Venerez femeia ce-mi electrizează fanteziile,
Credința în femeie îmi transfigurează ereziile.

O moleșeală se infiltrează în porii pielii,
O simt lăuntric mișcându-se în simulacrele ielii,
Îmi consumă energia descătușată în acte febrile
Și însămânțează cu morți pământul fecundat de aspirații debile.

Un zombi se luptă cu îngerul înlăuntrul extins în infinit,
Nefiindul fardat cu nimic prin erori este definit
Într-o rețea ce prinde lumea în conexiuni absurde,
Nebunul domină omul rațional prin urlete ale vieții surde
În fața sunetelor armoniei create de glasul inteligenței,
Omul se deschide ateismului prin cuvântul ce sparge domul penitenței.

Prin gânduri albe încerc să dizolv mizeria lumii
Multiplicată în oameni în undele concentrice ale humii,
Prin voința extinsă în asimptotele puterii
Transfigurez neputința umană în stele puzderii,
Prin luciditatea ce arde gânduri anormale
Prefac în oameni buni bestii cu impulsuri de animale.