De când există lumea
Vreun înger nu a plâns deloc,
Dar când a venit in lume ea,
Niciunul nu a stat în loc.

Pentru că era prima ce-a ales
Ca lumea-n veci nemuritoare,
S-o lase pentru cel ales,
Și să devină...muritoare.

Pentru un chip de lut firav
A parasit ale ei stele,
Și pentru o lume de bolnavi
A renunțat la a ei putere.

De omul cel nesăbuit
Plin de păcate si de rele,
Pe loc ea s-a îndragostit
Și-a vrut să-l ia cu ea in stele.

Nu a putut căci niciodată
Scris in Scripturi nu a mai fost,
Ca un înger, o sfantă fată,
Să ducă SUS un păcătos.

El, om cu multe slăbiciuni,
Cu sufletul era la ea
Un inger coborat din cer,
Îi furase inima.

Dragoste însă a triumfat,
Și fata, îngerul cel sfânt
La tot ce-i sfânt a renunțat,
Și a venit jos, pe Pământ.

Atunci pe-ntinderea pustie
Cinci yile intr+una a plouat,
Căci îngerii in vremea aceea,
Cu toții au plans neîncetat.

Și dupa mult timp, nu știu cât,
Ei împreună au plecat,
Spre drumul luminos și sfânt,
Spre locul binecuvântat.