Nu vreau să fiu în astă lume hăituit,
nici lacrima nu vreau s-o văd cum moare,
vreau să te văd, cum zorii tu i-ai biruit,
vreau doar să văd, cum soarele răsare!

Nu vreau s-aștept ca timpul să mă ocolească
în timp ce haitele flămânde trec prin fața mea,
vreau nerăbdării mele, clipa, leac să îi găsească
iar tu, românule, să fii pe cer, o mica stea!

Dar dacă drumul tău, ades e troienit,
din cerul negru, neaua, tot continuă să cadă,
nu mai privi cerșind, înspre acel zenit,
chipu-ți înlăcrimat, străinul, nu va voi să-ți vadă!

Și dacă totuși, pe-obraji ai lacrimi multe, râuri,
zâmbește spre acel ce-n față, încearc-a te privi,
el nu te vrea vedea, gârbov sub multe biruri,
ci doar înlăcrimat, visând, la zările pustii!??

Cu-obrazul sfichiuit de vântul care trece,
și vorbe grele ce asupră-ți se abat,
nu mai gândi la neaua albă care-i tare rece,
ci doar la clipele ce-n roata vieții neâncetat îți cad!

Sunt mulți ce-ar vrea să vad-acum lumina
și să trăiască neânfricați, ca niste pui de lei,
dar a cui credeți oare că e toată vina
când ei ridică-n slavă, pe răi și pe mișei?

rodica cernea
24.06.2009