Tac zările în sufletele noastre,
Singurătăți se-ntrepătrund…
Cu aripi frânte…
Încerc s-aprind văpaie ruguri către stele
Cu focul dinăuntrul meu abia mocnind.

Dorm visele și dorurile toate…,
În nopți cu gheare-nfipte-n asfințit,
Scâșnind din dinți în ton cu nebunia
Furtunilor ce ne despoaie de amintiri,
Brăzdând obrajii palizi în clipele cuminți.

E-atâta liniște în jur, încât ne doare...
Fantome de corăbii zac incendiate-n port –
Exorcizări...; bătându-mă în cuie pe catarge
Sau flagelându-mă în miez de noapte,
Lovindu-mă cu pietre și dându-mi foc...

Abisul ne este orizontul,
Pleoape grele ne-nchid în colivii
Cu gratiile făcute din razele de lună –
Acea dorită plajă...,
O lume în care pașii au umbre sângerii.