S-a ridicat de pe scaun,
în spatele lui,
nu mai era nimic,
era doar golul zilei de ieri,
nici măcar umbra,
se știe doar că umbrele
nu-și lasă urma pe scaun,
chiar de-ar fi blonde
sau tramvaie

ÃŽn spatele lui,
o sticlă cu bere,
și ea goală,
făcuse spumă la gură
cu doar juma' de oră
înainte.
Nici berea nu lasă urme,
fie ea blondă,
sau tramvai,
și-a zis,

apoi a înșfăcat haina
cu un gest protector,
ziceai că-i o codană
care se lasă greu,
dar s-a lăsat,
totuși,
că nu era nici blondă
nici tramvai,
avea buzunarul greu,
ca sufletul de om,
își zise,
fără nimic în portofel,
ce aberație,
doar câteva fise,
care nici ele nu lasă urme
poate doar umbră pământului
degeaba
când le arunci spre cer
să vezi ce spune banul.

și-apoi?
ce mai rămăsese?
dicteul său mental,
tramvaiul 7,
gustul ciudat din gură,
ceva ca o pizza
cu multă multă bere
(fusese doar o sticlă)
nici măcar o urmă,
fie ea blondă,

și haina lui grea.