ramuri groase atât de stăpâne pe trunchi
aerul strâns de cetini-albastre
în aburul lemnului crud
ce gând să păstrez ce gând voi să rup
bărbatul în carne și oase e dus
malul frânt inegal de buzele apei dulci
parte din mine ca trup
cum întrerup vârtejul rănilor mele
concentrice
atâtea inele severe se mai împacă
lângă tulpinile zării mormane de frunze
prin care știu să urc și să fug
livada e haina
care se-mbracă la sărbătoare
cu pomi legănați de poamă și cuib
cum ne apropie sângele dulce din fruct
stropii fragezi lucesc pe bărbia fierbinte
câte dorinți se simplifică-n darul
atâtor livezi
sunt tânără ce tânără încă
ies din noapte-n picioare
știu să mă apăr
cețuri intruse iau foc
de la cămașa bogată
ploile verii sunt repezi și calde
stol grăbit să mă poarte...