Sonet de primăvară,


Eram trist, ziua se termina obișnuită,
O zi normală de primăvară,
Dar deodată a devenit însorită,
Când te-am auzit prima oară..

Cântecul ți-a pătruns adânc în mine,
Am știut că pe tine te așteptam,
Am auzit acord melodios de mandoline,
Și pe-aripi de vânt, cântam și dansam….

Căci fereastra sufletului până mai ieri,
Zăvorâtă, am uitat-o deschisă,
Acum sunt sclavul tău, poti orice să-mi ceri,
Inima deja mi-e promisă!

N-am crezut că ma-ndrăgostesc,
S-a întamplat, fără să vreau, fără să știu,
Și acum mi-a venit rândul să pătimesc,
Mă simt copleșit și cu sufletul pustiu…

Ar fi trebuit despre o sirenă să știu:
Te ademeneste cu cântul ei fermecat,
Ar trebui să mă trezesc până nu-i prea târziu,
Și să-nțeleg că tot ce-a fost, doar am visat!

Cântecul încă în suflet îl port vrăjit,
Sper să nu mă mai îndrăgostesc iară,
Dar visul pe care vibrând, eu l-am trăit,
A fost ca un sonet de primăvară!