Calatorie

Maduva claustrata de oase,
Inchide in electricul ei curent,
Un vechi secret,
Pazit de-o alba oaste.

Un nor, negru,
Azi iar s-a oprit in calea mea,
Iar Cosmosul a devenit, iar oastea,
Intunecat, de la inceput crescu.

Si ne tot pierdem, ochiul rece,
Zicea de mult un biet Luceafar,
Iar timpul alunca, trece,
Ma simt din ce in ce mai teafar.

Vom construi un minunat regat,
Si Africa va cuceri Parisul,
Si-n cel din urma, Paradisul,
V-a sta incuiat sub cheie, sub Palat.

Si azi imi pare c-am uitat,
Si mor in luntre, intunecat,
Vom construi un minunat regat,
Uitam cum trupul moare.

Vom construi si ne vom afunda in luna,
Si Moise v-a pasi cu gheata de otel,
Pamantul cel mai sfant,
Si vom vedea cu totii.

Ne v-a zambi omul din luna,
Sa ne arate, caci am ajuns,
Prin efortul popoarelor bastinase,
Si am pasit pe luna.

Am pus un bat, l-am fluturat in vant de moarte,
Si am dansat cu totii, si eu ascult acum,
Ne-am bucurat, vazand,
Si am dansat.

Era o poveste, un cantec batranesc,
Ca o balada de harpa transmitea,
Spre jos, prin voi, semnale,
Si camera filma prin studio, pe jos.

Si vad olmecul, isi aprindea,
Un mic copac din Luna,
Si indienii toti fumau tabacul cel jegos,
Si in dans, noi ne tineam de mana.

Traiam intr-un regat frumos,
Traim un basm scarbos,
Fumam chistoace de pe jos,
Si prin padure adormeam.

Simteam miros, un brad frumos,
Simteam esenta verde de conifer,
Si gatul imi lua foc, reactia din soare,
Si se topesc ghetarii, si mor ursii de Stea Polara.

Au disparut reclamele de Craciun,
Ursii aceia argintii,
Cu sticla de racoritoare,
Si adevarul simt, dispare.

Ma vezi, citesti, imi intri in gand,
Ma arzi cu ochii de acid,
Si te minti singur, stiu ca nu poti,
Sa simti explozia unei raze.

A fost odata, ca-n povesti,
Cum numai cerul stie,
Si stelele prin mizerie inca mai soptesc,
Un Soare si un Pom.

Si ei traiau intr-un regat,
Al Negrului Imparat,
Si erau frati, erau surori,
Un Soare si un Pom.

Si vrajitoarea cea din Luna,
Vazand atata nepasare,
I-a blestemat prin viata,
Si sar in jos, le vad cazand,
Aschiile batranului Copac.

Eu port o masca, din padure,
Si azi Copacul imi e mama,
Si simt, prin vene arde,
O crunta nepasare.

Acum vei rade, stiu, citesti,
Si crezi, vai, ce prostie,
Si te gandesti la acul cel jegos,
Si ma acuzi si crezi, vai, ce nebun.

Dar tine minte, totul trece,
Si timpul este magic,
Iar suna ceasul cu alarma,
Si eu, am uitat sa dorm.

Respiri, expiri, simti ca traiesti,
Acum eu sunt in tine,
Si mintea ta e otravita,
Cu spiritul meu, al gandirii.

Transpiri nervos, se zbate un ochi,
Iti simti fruntea, amorteste,
Si de vei crede in sfarsit,
Simti rece, nemurire.

Si acum, tot corpul amorteste,
Iti putrezeste un picior,
Si trunchiul de copac, inflorea in padurea pagana,
Eu ard in flacari, si Soarele ma ingheata.

Imi pari ingerii, vai, saracii,
Si sfintii se ascund sub Soare,
Si Piramida ta nazala,
Nu are oxigen.

Cand somnul vine,
Corpul iti va putrezi,
Si viermii mancav-or din oasele vegetale,
Au disparut popoarele canibale,
Sa rupa din cadavru.

Au disparut si regii si trei magi,
Dispare Zeul Crestin,
Si altii ii vor lua locul,
Cand uzina va cadea.

Dar tine minte si ascunde-te in tine,
Un Sarpe iar ne musca,
Si ingerii cad, se sinucid,
Tu, stiu, nu vrei sa fii un inger.