I

Vișine roșii,grele,
de-acum putrezite
de parcă un soare leneș
a mușcat
din frăgezimea pură,cărnoasă
a pulpei de vișină
și a lăsat un țesut mov,lipicios,
în care o gâză neagră și mică
se va lipi
îndulcindu-și firavele mustăți.

II

Un freamăt simplu,
dulce în liniștea lui,
mângâie crengile aplecate
de coptura matură a fructelor,
în paloarea răcoroasă
a soarelui umbrit de nori.

III

Trandafirii înroșesc zarea
fiind,
din unghiul din care privesc,
de pe iarba uscată,
mai înalți decât gardul
de lemn nevopsit
ce mărginește curtea.

IV

Strada-mi e atât de cunoscută...
în față e pustiu -
doar freamăt natural...
în schimb,
încolo,spre oraș,
din gropile săpate
de muncitorii cu veste fosforescente
saltă pământ și colb:
în aer fuzionează
cu respirația trecătorilor -
infuzie de praf.

V

Se-anunță-a ploaie-n văzduh,
dar se va retrage
-mpreună cu aburii liliachii de pe cer,
va lăsa praful să se ridice continuu,
ca un duh,
și va aduce-n apus,
odată cu valurile de foc arzând în furtună,
eternele garoafe-n mister;
Gândurile-mi sunt atât de sus,
se detașează de minte
și se-agață de primul colț de lună,
pe-aripa vântului efemer.