Cînd eram mai tinerea
Mereu mi se reproșa,
Că i-au viața prea ușor
Și pe prieteni îi ignor.

Dar cu timpul am învățat,
Să dau vieții mele un sens
Și atunci am încercat
Să m-apropii d-un băiat.

Cum zi de zi mă urmărea,
Fără a spune un cuvînt
Într-o zi a încercat,
Și misteru' a dezlegat.

Apoi, după patru ani
A venit și ziua-n care,
Viețile ni le-am unit
Într-o zi de sărbătoare.

Însă această bucurie,
Repede s-a spulberat
Fiindcă, a lui mamă dragă
Între noi ea s-a băgat.

Au fost perioade grele,
Pe care noi le-am înfruntat
Dar cu dragostea lui mare
Zilele au fost mai ușoare.

Cu iubirea lui profundă,
Și cu bunătatea sa,
A făcut din mine fata
Care nu mai regreta.

Și de-atunci mulți ani frumoși
Împreună am trăit
Însă boala nemiloasă
De lîngă noi la răpit.

Am rămas c-o rană în suflet
Ce cu greu s-a vindecat
Însă mi-a lăsat în grijă
Vlăstarele noastre dragi.

Și mereu am încercat
Să le fac traiul ușor
Pentru a nu-i mai duce lipsa
Tatălui lor iubitor.

Dar cei doi copii ai mei
Crezînd că li se poate
Au făcut greșeli și ei
Care au fost marcate.

Și apoi destinul meu
M-a pus iar la grea-ncercare
Fiind lovită de astă dată
În orgoliu și onoare.

Și apoi am încercat,
Viața să-mi refac.
Însă firea mea retrasă
M-a împiedicat.

Și cum vremea tot trecea
Și lua cu ea și ani,
Am ajuns la vîrsta care,
Nu mai sunt folositoare.

Și nu e nimic mai greu
Decît viața asta tristă,
Și să tot aștepti mereu
Ca să fii mai fericită.

Și-am să lupt din răsputeri,
Să nu cedey la boală,
Cu voia lui Dumnezeu
Să-nfrunt destinul meu.

Lugoj, 2002