perpendicular lumina cade printre oameni
ca un paianjen dacă porți în inimă
printre artere pradă iubirea

orizontal lumina cade printre oameni
ca un loc dezvelit de memorii
în șoaptă îmi scutur ultimele vorbe cât o mănăstire

rotund lumina cade printre oameni
ca un pântec înconjurat de priviri
se desface în milioane de brațe
dacă tai cuiele înfipte în stele

nămol lumina cade peste chipul
care-și stoarce din piept ultima credință
ultimul poem coborât pe frunte

perpendicular lumina cade
în orizontul rotund cu nămol
dacă acest poem se depozitează în carnea ta
ca un păianjen ce-și scutură vorbele
în catedrala cu milioane de brațe
făcute icoane