erai primul meu anotimp
iar eu sămânță ce-așteptam să încolțesc
îmi așteptam mormântul pământul
să mă-ntind, să mă dezmorțesc

te-am dorit primăvară-n așternut
și-ai început să-mi împletești zilele
coroană după coroană,
zâmbind dintre așternuturi
ca o amintire

mi-am dorit să-mi fii clopot
să nu mai rătăcesc noaptea în noapte
numai că iubirea bătea la și jumate
tulburând spaimele și trecerea
nămoloasă.

mi-am dorit să-mi fii curcubeu
dar plouai cu toate culorile amestecate
dintr-o lacrimă în alta
printre stâncile întrebărilor

te-am visat diamant, înfrumusețând lumea
dar lumina să sfărâma
împrăștiindu-se-n cioburi de culoare
un sânge mie, un nor ție

și mi-ai fost cântec
și-ai fost tăcere
și ne-am umplut sânul cu mere
și-am sărit gardul, fugind în lume
și-ai fost pământ
răvășit în brazde
și-ai păstrat sămânța
înmulțind-o: una c-o vară, alta c-o toamnă
și ascunși în iarnă...