Cu albul veneticului azi, precum eternul ieri,
silindu-ne ochii cruzi să-nghită o roză plasă
ce crede ca-mbrăcat urâtul după închipuit paravan,
ne-am încuiat, în taină, în dulcele "acasă"
ducându-ne anii iuți prin insipidul cotidian,
cuantum de anevoințe, relații sociale, realizări...

Într-un bătrân sertar ale unei biblioteci fără sertare
am certitudinea că ne va trâi șoltica comoară materială,
căci, așa reiese dacă îi dai Sfintei Scripturi ascultare:
strălucitorii arginți, iubiții bani nu au valoare spirituală,
însă ne înecăm în sticle sparte de modestie
pentru a nu duce, cu mândrie,
numele Domnului, în pustie...

Nu ne-a durut când dragostea de om
a decăzut din înalt pentru pietre, praf,
nici nu ne-au ars obrajii, buzele ticăloase
văzându-le jertfite, cu voie,
pe cele sfinte, chiar săruturi
pentru multicolore obiecte ori incolore plăceri...
Să cerșim înapoi, Tatălui, statutul de om!