tu ai știut
că marea fără vânt
este ca un ochi de sticlă
și ai făcut din noi valuri
peste inima ta

ai știut

să cuprinzi neliniști într-un hohot blând
povesteai despre viață
iar în noi creștea îngerul mai alb, mai luminos

nu, atunci noi nu știam
cum se termină poveștile cu adevărat
simțeam doar secundele de liniște
dintre "au trăit fericiți..."
și
"noapte bună"