TOAMNA

Mi-e sufletul palid ca frunza căzând
În iarba posacă…firu-i uscat
Și roua se scurge încet, pe pământ.
E toamnă și trupul mi-e trist și plecat.

O rază bate în frunza rămasă,
Pământul e-n haină de soare;
O dulce mireasmă din floarea culeasă,
Acum e în stropii de ploaie.

Fructul invie... frunza când moare,
Iar vântul mă pleacă.... ca salcia-n vânt
Și roua e dulce, când lacrima doare;
E toamnă și ploaia se scurge-n pământ.

O inima vie, într-un suflet pustiu
Ce plânge-n toamna târzie...
Un crâmpei de lumină pe-un cer cenușiu,
Un fir de speranță învie.