fiecare dintre noi are propria intrare în infern
când se făcea frig
fura crucile de lemn din cimitir și le punea pe foc
băiatul îi spunea să nu risipească umbrele morților
care stăteau ziua îmbrăcați în redingote și cămăși albe
aliniați pe alee în fotolii de bambus putrezit

în spatele draperiei mă apăram de ziua următoare
făcând dragoste cu tine
de fiecare dată ajungeam în alt oraș
fiecare îmbrățișare mă trimitea pe alt meridian
descoperind încet-încet cu fața pansată în fâșii de lumină
o lume unde din găurile viermilor tâșneste dorința
mă priveai
într-o zi va veni rândul tău să înțelegi