se desface
fiecare buza
de coaja proprie
și se așează pe această masă
pă-tra-ta
și nu se pun scaune.

se cheamă publicul cu mâinile ridicate
și se decide singular
și asfaltic
drumul de urmat.

înainte,
înapoi,
ridicat la pătrat
sau la cub
niciodată la noi doi.


se schimbă piatra cubică
din nou
între noi
și se pun borduri
și semne noi de circulație.

se semaforizează aceste stări
în culori ambigue și verticale,
noi îmbrățișați
într-o cădere totală
din orașul acesta cumplit
și concret.

un plămân e irelevant
respirației noastre,
nu e îndeajuns de subtil
îmi spuneai,
și iți treceai mana prin par
și mușcai din gutuile
lipite ireversibil
pe peretele alb
al respirației noastre
împreună.

miroase a primăvară la tine
în gură
și sunt îngeri așezați în genunchi
lângă semafoare.

se desface apoi
fiecare buza
de coaja proprie
și se așează pe această masă
pă-tra-ta
și nu se pun scaune,
niciodata.