„ În ochii tăi am zărit,
cândva, ca prima dată,
deja-vu-ul vizual întâlnit
la fiare străine de noi,
atunci când ai verificat capcanele și
dinții de oțel au zdrobit
minuni ale Creației la care participăm
prea puțin;
și încă ceva mă face să vibrez
din cauza lacrimilor tale
nenăscute încă:
întinderi mari, jegoase
de slums-uri unde se nasc,
trăiesc,
fac dragoste și
mor
oameni ca și tine și știu
că visele tale și
ale lor
sunt la fel.

Undeva, la un moment dat,
s-a greșit.
Și am uitat ce și de ce;
cine și cu ce drept;
unde și cum așa...

Iar invariabil se ajunge, întotdeauna, la durere.

Durerea ar putea fi
ce este și încă ceva;
o simțim la fel
dar n-o tratăm la fel
pentru că încă ne mințim că nu
suntem la fel.
Și-apărem în durere,
teamă, suferință,
trăim la fel -
ce zbatere continuă! -
și plecăm pe-același drum
neîmpărțindu-l
egoiști, în sicrie individuale, de parcă
Morții îi pasă...

Durerea e Una
iar noi, Unul.

Acest cânt
e din Țara Durerii,
(unde-am ajuns,
în sfârșit)
și de unde-ți trimit salutări,
cu dragoste.

Te aștept. ”

EtienneNoir, 22 Iulie 2009