viața va face și cale întoarsă
un du-te vino peste hotarele timpului

sufletul nu are așezare statornică
trupul, un strigăt la fereastra
liniștitei absențe
o bătaie de inimă la poarta infinității
o siluetă diformă la marginea apelor tulburi

al cui blestem îl purtăm noi oamenii
această simbioză între viață și moarte
această ispită între a ști și a nu ști
această lume în care dragostea
își ispășește pedeapsa

și cărui zeu să mă-nchin
dacă nu celui ce cade în fiecare zi
cu obrajii în palme
așteptând
apocalipsa gândurilor