Metafizica decojită până la os
Cu un amplu efort de nepăsare
Cearcănile luminii întoarse pe dos
Înduioșată disperare.

Lângă pacea abrutizată
Stă omul cu instinct de pahar
Unde nu a fost ultima dată
Să-i fie iubire macar...

Unde sinergiile se întrec
Cu chipul în chip de oglindă
Și apa călcând a înec
să se întindă!

Tace imensul, tace cat poate
Freamătă sângele la orizont
Crucea altuia lipită de spate
Tace ca mila pe front.

Tace un răspuns cât o geneză
Lângă omul cu instinct de pahar.
Metafizica decojită până la os
Și trecută în calendar.