Așează-te pe genunchii mei
să privim împreună cum ploaia de vară
își cerne lacrimile peste tei,
curățindu-i de tristețea adusă de seară.
Deschide către dragoste ușa
și lasă speranța să spulbere cenușa
deselor deziluzii și regrete
ce ți s-au încâlcit în vise și plete . . .
Eu sunt aici, langă tine
lasă-mă să-mi revărs dorințele pline
de așteptare și incandescență
peste liniștea ta aflată în convalescentă!


Așază-te pe genunchii mei
și ascultă cum inima mea bate
la ușa sufletului tău. De ce nu vrei
să mă oprești la tine peste noapte,
să adunăm împreună de la stele scântei,
să mâncăm struguri și mere coapte,
și să ne lăsăm binecuvântați de iubitorii zei?



Așează-te fără teamă pe genunchii mei!
Nu simți cum mireasma florilor de tei
ne învaluie cu tandrețe și stârnește fiori
în inimile noastre, ce tremură ca strunele unei viori?
Nu înțeleg, ce mai aștepți?
Deja destinul a pus pe inimile noastre peceți.