Mamă încă mai sunt,
îngerii încă se mai sperie de mirosul fragilor
în parfumul cărora m-ai îmbăiat
și azi ca și ieri am aceleași probleme cu pietrele
mă lovesc mamă, mă lovesc zi de zi
cu patimă, cu furie, cu nepăsare.
Am ajuns să-mi văd sângele peste tot
mă lovesc de toți și de toate
m-ai crescut mamă vertical,
nu m-ai învățat să mă plec
nici să mă furișez ca și o umbră printre oameni
m-ai învățat să fiu fir de lumină
tu mamă care știai atât de bine Calea
m-ai așezat pe drumul Ales
nu mă iubesc toți oamenii mamă
unii mă aleargă și mă alungă cu pietre
unii mă privesc cu nepasare
doar omul acela bun, omul pământului
mă privește cu încredere
nu-mi arată palmele lui bătătorite
nici hambarul lui care uneori rămâne gol
mă îmbie la masa lui chiar dacă uneori
singura lui hrană îi rămâne credința,
are întotdeauna o vorbă bună și un zâmbet blajin
nici cămara în care are doar atât cat pentru un pustnic
nu o ține sub cheie
n-am să vin prea curând s-a îmbolnăvit de o vreme groparul
Dumnezeu ți-a ascultat rugile și ne mai păsuie
roagă-te mamă, roagă-te, prea multi plecați,
prea puțini rămași
și mi-e teamă, mi-e atât de teamă
de timpul când o să rămân singur!