Peste aripile albe de cocori înălțători,
Îți izbești de cer albastru ochii tăi încântători.
Luminează luna prispa unde piepteni și-acum lâna
Dar un dinte-nțeapă mâna, albă, albă ca și spuma.

Spală umedele lacrimi chipul cel brăzdat de vremuri,
Doar pisica mai aleargă printre zecile de ghemuri.
Tu te uiți și strângi cu pânză degetul cel sângeriu –
Celași deget care-aseară tu roteai de un rozariu.

Strângi perdelele lăsate peste ochii mici de sticlă,
Doar o clipă mai amâni –
să privești cum și-astă seară un luceafăr se ridică.
Þi-e mai bine, dar de dor tu tot mai suferi.
Lacrimile ți le-amesteci printre florile de nuferi.