Doru este un tip cam învechit,
poartă papion și cămașa albă cu butoni de zirconiu cubic,
are un cal parcat în balcon și-l hrănește cu soia modificată genetic.
El deschide mereu ușa doamnelor, iar ele râd.
În fiecare dimineață bea ceai cu lapte praf și zaharină,
Ascultă Mozart și Bach la magnetofon și se gândește la Dulcinea.

Dulcineea e o gagică foarte de treabă.
De fapt o cheamă Dana.
Faza cu ,,Dulcinea” e la o-ha!,
Mă rog…aproximativ.
,,În fiecare dintre noi există o Dulcinea!”, spune Dana mereu.

Doru o iubește mult pe Dulcinea.
O iubește cu trandafiri și ciocolată,
cu sărutat de mâini și vise rușinoase.
Iar ea crede că el e timid și ciudat:
,, Care e faza cu magnetofonul și muzica clasică?
Ia-ți frate un mp3 player și ascultă ceva mai modern!”

Fumând o pipă în fotoliul lui vintage,
Doru îi scrie pentru prima dată Danei:
,, Dragă Dana,

Te iubesc, cum știu eu să iubesc,
Ca un ceainic printre automate de cafea,
dar cum pot să te prind din urmă,
dacă pletele tale le văd doar prin pistoanele unui motor diesel,
în timp ce sufletul meu gonește într-o trăsură…”