stau liniștit și beau ceai verde

cu aromă de nemurire

războaiele minții se opresc și-ncepe

olimpiada gândurilor bune

în mansarda inimii mele oamenii

se-nghesuie și se iubesc

în trupul meu se înalță case, se aprind lumini

pe aceleași drumuri de sânge

vin veștile bune și veștile rele

la ferestrele ochilor mei îndrăgostiții își fac semn cu mâna

la urechile mele tinerețea e un cântec de-adio

stau liniștit și beau ceai verde

cu aromă de nemurire

astăzi se naște poetul, în văzul lumii indiferente

punctul se luptă cu virgula

poemul se luptă cu sfârșitul poemului

totul este repetitiv, doar durerile

coboară până la rădăcinile umbrei

în palmele mele drumurile vieții sunt mai adânci

dar mai scurte, din când în când

se intersectează cu cele ale prietenilor

ne cunoaștem destinele doar dintr-un salut

stau liniștit și beau ceai verde

cu aromă de nemurire

oamenii se grăbesc, păsările negre se rotesc

pe cerul gurii mele

un copil plânge în mijlocul

mansardei pustii