Nu știu cum te cheamă, nu știu cum să te strig,
dar , te rog, găsește-mă!
Ce-mi mai aduc aminte e că m-am trezit singură,
știind că te-am pierdut.
Am fost îngrozită, am plâns.
Te căutam printre oamenii de lângă mine;
unii treceau mai repede, alții mai încet,
fără să mă cunoască.
Te-am căutat și-n cărți pe care le-am citit...
Multe erau scrise de pierduți, ca și mine,
care încercau să te găsească.
Pe una singură cred că ai scris-o chiar tu!
I-am întrebat pe cei ce o studiaseră
tot ce știau despre tine.
Dar fiecare mi-a răspuns altceva,
cu toate că susțineau că te cunosc.
Am fost lovită si am lovit la rândul meu,
durându-ma la fel, de fiecare dată.
Te rog, găsește-mă tu! E mult mai ușor
acum, când știi că te caut.
Pentru că timpul aproape a trecut,
au mai ramas puține ore din zi,
și mi-e frică de noapte.