Ce-ntinsă-i calea desfătării slute !
Vicleana călăuză e ispita.
Ea bate-n poarta poftei cu copita,
Să te îmbie-n lumi necunoscute.

Alături, drum îngust strecoară sita
Virtuților pe trup firav cusute.
Nesocotința n-ar putea s-ajute
Să-mbraci în fir strălucitor clipita.

Să nu rămân în strâmta judecată
Ce-o fac ades păcatului din noi.
Când s-a întins pe chipuri ca o pată,

Au năvălit poverile șuvoi
Și n-a mai fost pentru răgaz răsplată,
Căci ne-am zvârlit uimirile-n noroi.