Dor de țară



Mi-i dor de brâul cel de munți,
Cu izvorașe pe la poale
Și cu manta de brazi înalți
Mi-i dor de țara noastră mare.
Ce nalți și-mbătrâniți sunt pinii,
Ce-și au din fraged sol crescare,
Poate din tainele naturii
O, munte drag, ești cea mai mare.
Mi-i dor de piatra umedă și sură
Ornamentată-n grafice și straturi,
Pe chipul tău cu trista cătătură
Și lacrimi care-ți curg de veacuri.
Noi mici fiind, n-avem putere
Și ne lovesc dușmanii rău,
Dar în curand vor dispărea
Și-om fi uniți de bunul Dumnezeu.
Dar pân-atunci mai este vreme
Și dorul sufletul îmi frânge,
Iar din dureri se nasc poeme,
Poeme triste de iubire.