m-am atașat de camera aceasta
încît e mai mult decît întreaga lume
nu aș mai putea trăi fără camera mea
pereții umezi plini de viață
în care zilele mele s-au stratificat
și ziua de ieri e la nivelul genunchilor
de aceea mă aplec uneori să-mi reamintesc cîte o scenă
chiar lipesc urechea de perete
și aud glasurile amestecate
mă joc încercînd să ghicesc personajul.

prin camera mea au trecut mulți
au rămas mirosurile de la cinele servite în grabă
de la paharele de băutură nespălate cu zilele
aplec urechea și călătoresc
ca într-o mașină a timpului.

cînd ies
sentimentul claustrofobiei și neputinței
mă stăpînește
afară sînt încuiat
în prezent
afară nu pot evada
în propria viață
rămasă
în camera mea.