un drum o fărâmă de cer și tu
cam asta ar însemna fericirea acum
desigur nimic definitiv cand trăirile vin / pleacă mereu
as vrea să mă iau în serios într-o zi și
să mă așez cuminte în mine să-mi spun de data asta rămân
să mă primesc în sfârșit ca pe o certitudine
și pustiului în adâncul căruia locuiesc să-i sap o fântână
să-mi pictez chipul în oglinda ei
sperând că vei fi tu acela care va scoate prima găleată de apă
cu ochii mei veșnic deschiși
așteptând două pleoape de lumină să le astupe goliciunea
știi
oamenii nu se privesc așa ca o îmbrățișare
ca o întâmpinare de bucurie
e cel mult indiferență în soft-ul lor
un număr infinit de distanțe peste care construiesc un deșert
și iar se face târziu
îmi pun singurătățile într-o matrice
poate se anulează la înmulțirea cu singurătățile tale
doar crede-mă când îți spun
că fericirea acum înseamnă un drum o fărâmă de cer și tu
și poate humoresque-ul lui Dvorák
lângă lanul de grâu