Mă mângâiam de lucruri când eram
un prinț zănatic și bolnav,
pe nici al nimănuia geam
mă străbăteam de tot octav.
Ce cântec, ho, doar pentru munți
ți-am săvârșit ca să-l asculți.
Ce cântec, doamne, ha și ha,
cu retezatul gât îl voi cânta.
Ce rochie de sânge roșu
îți va striga în zori cocoșul.
Ce umbră fi-va moartea mea
la lunga de hlamidă-a ta.
Veni-va soarele din nou,
lumina îți va fi ecou
la ochii tăi cei orbi și grei,
albaștrii de toți trei.